Să ne îndepărtăm puțin, să nu ne mai ajungă glasul femeii:
ne oprim mai încolo – nu la mormântul strămoșilor;
seara aceasta nu este pentru libații. Nu vreau
să-mi tund părul – prin el
s-a plimbat adesea mâna ta. Ce frumoasă noapte
– ceva al nostru se îndepărtează, desprins de noi, și se aude
un ca un râu întunecat înaintând spre mare,
luminat, din când în când, printre crengi, de scânteierea stelelor,
în mijlocul acestei asupritoare, nemiloasei veri,
cu pauze imperceptibile, de o clipită, cu tresăriri întâmplătoare (poate că cineva
aruncă cu pietre în apă), iar această măruntă țâșnire face ca geamurile scunde ale podgorenilor să fulgere. Ciudat.
Yannis Ritsos – Întoarcerea Atrizilor
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de a se îndepărta de ceva, posibil de amintiri sau de o prezență feminină. Natura este prezentă ca un martor tăcut al acestei despărțiri, iar sentimentul general este unul de melancolie și introspecție.