Pălăria ta se ridică ușor, salută, plutește în vânt,
Capul tău descoperit a fermecat norii,
Inima ta în altă parte-i dusă.
Gura ta își întrupează graiuri noi,
iarba tremurătoare sporește în câmpie,
vâră steluțe de flori, stinge și aprinde,
orbit de fulgi, obrazul ți-l ridici,
tu râzi și plângi și singur te distrugi,
ce poate să ți se mai întâmple –.
Explică-mi, iubire!
Păunul, în festiva uimire, roata cozii își deschide,
porumbelul gulerul de pene își înfoaie,
prea plin de uguit, văzduhul se dilată,
rățoiul țipă, din mierea sălbatică întreaga câmpie
se înfruptă, chiar și în parcul plantat
un tiv din praf de aur are fiece strat.
Peștele se îmbujorează, depășește bancul,
prin hăuri se prăvale în patul de corali.
Pe muzica nisipului de-argint, sfios dansează scorpionul.
Gândacul de departe adulmecă sublima desfătare;
de-aș avea instinctul său, aș simți și eu
cum aripioare îi licăresc sub carapace
și drumul spre tufa de fragi îndepărtată l-aș lua!
Explică-mi, iubire!
Apa știe să vorbească,
valul ia valul de mână,
în vie strugurele crește, se înalță și cade.
Cât de încrezător iese melcul din cochilie!
O piatră știe o altă piatră să înmoaie!
Explică-mi, iubire, ce eu nu pot explica:
timpul, atât de iute trecător,
să îl petrec doar în gânduri și singurătate,
să nu aflu nimic drag, nimic drag să împlinesc?
Nevoie-i să gândești? Nu ți se simte lipsa?
Tu spui: alt spirit pe tine contează.
Nu-mi explica nimic. Eu văd salamandra
trecând prin orice foc.
Nici un fior nu o alungă și nimic nu o doare.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii și a existenței prin intermediul metaforelor din natură. Vorbitorul caută o înțelegere profundă a sentimentelor și a timpului, dar ajunge la concluzia că unele lucruri nu pot fi explicate rațional, ci doar trăite.