Atât de departe în viață și așa de aproape de moarte
încât nu mai pot să mă judec cu nimeni despre aceasta,
îmi rup bucata mea de pământ;
oceanului liniștit îi înfig icul verde
drept în inimă și înot înspre mine.
Păsări de cositor urcă pe mirosul de scorțișoară!
Sunt singură cu timpul, ucigașul meu.
În beție și albăstreală ne-mpupăm.
în traducerea lui Dan Dănilă
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație asupra vieții și apropierii de moarte, într-un cadru solitar și introspectiv. Vorbitorul se simte izolat și confruntat cu timpul, căutând o formă de împăcare sau acceptare în mijlocul acestei realități.