O! cum așteaptă cărămizile ude încă,
Să le mângâie dalta fină a soarelui
Și acest foșnet suav care se revarsă pe inimă
Să vie din afară sau din frunzele care se trezesc în mine?
Viitor cu o împărțeală dreaptă a șesurilor
Cu vorbe cântărite pe talgerele de pâine
Se vede marea ca o lupoaică
Primind la țâțele ei toate râurile înfometate.
O viață nouă coboară din munții limpezi
Cu turmele de capre și de ape tinere
Și șoimii rotesc în oglinzi printre brazii
Care mai cântă încă în rafturile pline cu arome.
Să se zbată, pește, ziua în plasa acestui crepuscul
Și să plutească în mahalale strigătele odată cu funigeii
Până ce livezile își vor înstruni poemele ca lăutarii
Și noaptea va lumina clară în căruțele cu zarzavaturi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune poetică asupra dezvoltării urbane, îmbinând imagini ale naturii cu speranța unui viitor mai bun. Este o contemplare asupra transformării și a potențialului de armonie între urban și natural.