Cu blânda regină în față mă văd,
Vorbim între noi ca-ntre moarte,
Prin dragostea noastră pierdută murind
Supuse aceleiași soarte.
Aveam un iubit pe pământ, îi șoptesc,
Aveam și eu unul, îmi spune,
Al meu era soarele ce răsărea,
Al meu era cel care-apune.
Apoi vii și tu cel murit mai târziu,
Sau cel ce nu mori niciodată,
Iubisem întâi o regină, șoptești,
Pe urmă o tânără fată.
Astfel ne vorbim toți cu liniște-n glas
Căci nimeni din noi nu mai știe
Al cui este osul pe care-l privim
Ca trup într-o altă vecie.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute și a morții, într-un cadru eteric. Personajele discută despre relațiile lor trecute și despre eternitatea în care se află acum, reflectând asupra efemerității vieții și a relațiilor.