Va fi și noaptea mea, prelungă și de moarte,
Când Domnul – Vrăjitor va porunci sever
O nouă stea să apară-n cer.
Arzi, Lună, în văpăi, urcând tot mai departe
Licărul dat de soare. Să fie lumii veste,
Că ziua mea a ars, da-n lume urma-mi este.
* * *
O, bucuria culorilor! Iar și iar
Azurul prin livezi de nefiresc
Arde înduioșatul chihlimbar
Și parcă înșiși îngerii privesc.
O, bucuria bucuriilor! Nu știu povață,
Dar, Doamne, cred, că tu puteri mai ai
Să reîntorci către pierdutul rai
Nădejdile și visele-mi de-o viață!.
* * *
Și păduri, dar și iarbă, și grâne, și flori,
Și noroi și splendori și văzduhul ceresc..
Va veni timpul, când Domnu-ntreba-va pe fiul rătăcitor:
“Fericit ai fost, oare, în trai pământesc? ”
Și-o să uit despre tot și îmi voi aminti
Drumuri vechi de câmpii între iarbă și grâu, ce le știu,
Și necunten plângând să-i răspund nu voi mai reuși,
Spre genunchii iertării căzând milostiv ca un fiu.
* * *
Noaptea, la balcon.. în jilț de vilă..
Oceanu-n legănate cânturi..
Fii liniștitor și împăcat ca o sibilă,
Odihnind de gânduri.
Vânt venind și vânt plecând pe dată,
Și vuind în pas, marinărește,
Este-acel ce vilei somnu-i poartă?
Liniștea păzește?.
Este-acel, care voit măsoară
Anii noștri, soarta ce-om urma?
Inima de vrea și crede-n pară,
Însemnează Da.
Tot ce-n tine-i viețuiește-ncalte.
Iată, tremuri, și-n cei ochi căprui
Ce ferice vântul moale bate −
Cum iubire nu-i?.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și reflecție asupra vieții, oscilând între frumusețea naturii și căutarea spirituală. Vorbitorul meditează asupra trecerii timpului și a dorinței de împăcare cu sine și cu divinitatea.