O piatră e un zeu care
Se mișcă atât de încet
Încât ochiul meu repede muritor
Nu-i în stare
Să-i recunoască mișcarea,
Așa cum nu poți să-i ceri
Unui val,
Unui nor
Să înțeleagă ce-i marea.
Când totul se năruie
Și-apoi se dizolvă
Într-un toxic amestec
De ieri și de mâine,
O piatră e sâmburele lumii
Viu încă,
Sensul chircit ce rămâne,
Omphalos și mugur din care întreg
Universul ucis
Va mai crește o dată,
Când zeu-mpărțit
Între pietre egal
Se va strânge-ntr-o baricadă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei forțe divine latente în natură, simbolizată de o piatră. Aceasta reprezintă un sâmbure al lumii, un potențial de renaștere chiar și după distrugerea universului.