La ce bun, ce foloase a urmărit destinul
ivindu-mă, în slăbiciunea mea, poet?
Zadarnic mi-e cuvântul; sunetul lirei mele,
cel mai armonic chiar, e tot înșelător.
De-aș vrea să cânt simțiri înălțătoare,
și glorii și virtuții sunt simple năluciri.
Oriunde aș privi, dezamăgire-i;
oriunde m-aș întoarce, doar în spini mi-e pasul.
Pământul e o sferă vicleană, rece, sumbră.
Zadarnicu-mi cântec – întruchiparea lumii.
Eu, dragostea o cânt și bucuria. Ce parodie
jalnică mi-e lira, pradă atâtor înșelăciuni!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea poetului față de lume și de propria sa artă. El simte că eforturile sale sunt zadarnice și că realitatea este crudă și înșelătoare, transformând bucuria și dragostea în simple parodii.
