Departe de lume, cu vraja poeziei se-mbată;
Universul întreg e pentru el versul frumos.
A clădit cântărețului ei, fantezia,
o casă de abur, solidă, și soarta n-o poate clinti.
Veți spune: „Trăi rece, zadarnic. Crudă dementă
să crezi că viața doar muzica tandră înseamnă
de flaut, și alta nimic”. Sau: „Crudă mai e nepăsarea,
ce-l macină-n van pe acela nicicând cu viața luptând”.
Ce mult se înșeală și cât de nedreaptă-i
a voastră sentința. Divină e firea aceea!
Și nu are preț în orbirea de logica slabă.
Casa lui cu pereți din smaragd vrăjit se înalță,
iar vocile lor tainice spun: „Prietene, fii liniștit!
Meditează și cântă! Cântă de bine, tainic apostol!”
Sensul versurilor
Piesa descrie un cântăreț izolat de lume, care găsește refugiu și inspirație în poezie și muzică. El este criticat de cei care nu înțeleg valoarea artei, dar găsește consolare într-o lume interioară magică.