Purtând în loc de coarne crengi cu flori
Turma de cerbi trecea prin amintire
Și ochiul meu, care acum o vede,
Nu se formase încă s-o admire;
Deci fără martori, ca un gând, treceau
Atât de lin că nu clinteau vreun ram
Și nu sfârșeau de-a trece-n timp ce eu
Căzând din vârstă-n vârstă îi priveam.
Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi
Și-n lunecare gângureau ușor,
Fără să se trezească, dar simțindu-mi
Prezența tulburată-n viitor,
Cum îi așteaptă pretinzând dovezi,
Cum îi contemplă fără să îi creadă
Că poartă-n frunte crengi cu flori și trec
Prin neființă fără de tăgadă
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune eterică a unor cerbi împodobiți cu flori, care trec prin amintire și neființă. Observatorul, încă neformat pe deplin, contemplă această scenă ireală, simțind o conexiune tulburată cu viitorul și o dificultate în a accepta realitatea acestei treceri.