Uitând de lume și uitând de mine,
Simt cum singurătatea mă umple ca o miere
Curgând în vasul ce i se cuvine
Pentru c-o soarbe și o cere.
Sacri sunt fagurii din care curge
Aurul ei pe viața-mi de apoi,
Când limpedea-ți pedeapsă, Demiurge,
Mă înfășoară-n dulcele noroi.
Dar voluptate-i chinul, nu calvar
Și îmi aduc de mine-aminte
Ca de o gâză prinsă-n chihlimbar,
În cripta luminoasă de cuvinte.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate profundă și introspecția. Vorbitorul se simte captiv în propria sa lume, asemeni unei insecte prinse în chihlimbar, unde suferința și plăcerea se împletesc.