Baladă.
Stăpână,
Stăpâne,
Până
Și cine
V-a cunoscut
Rămâne mut.
Dă vorbe din palmă
Păsărilor hrană,
Nu-și ține
Pentru sine
Nici o rugăciune,
Nici o sudalmă,
Singur rămâne
Și fără prihană
Ca nenăscut.
Litere-sâmburi,
Crânguri-silabe,
Cuvinte-anotimpuri
Ochiu-i încape,
Dar
În zadar –
În lacrima lui
Numai albinele
Știu să se-adape,
Numai fluturii
Pot să se-ngroape.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a sacrificiului, folosind imagini puternice din natură. Protagonistul, izolat și pur, oferă totul, chiar și lacrimile sale, hrănind astfel viața din jur, dar rămânând el însuși neconsolat.
