Dialogul de nebun
cu el însuși.
În orașul acesta – acela
poeții vorbesc singuri și umbrele lor desenează prăpăstii la cer.
…Te ating cu talpa
cu sfiosul călcâi, pământule:
greierii tăi și gângăniile – iarba
și câte minuni! Și câtă pedeapsă!
Numai cu tine știu să vorbesc
așezându-mi unele după altele
tălpile degetele cuvintele.
Numai tu mai crezi poezia
așezat mare și rumegând cu blândețe
și îndurând Z
eu Zapis cu pielea tăbăcită
de scrisuri de ștersuri.
Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească – 1991)
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție a poetului, un dialog cu sine însuși și cu natura. Poetul găsește alinare și înțelegere doar în pământ, simțind o conexiune profundă cu acesta, în timp ce se confruntă cu singurătatea și cu greutățile creației.