Cine știe unde-i poarta,
să mă-ndrepte către ea.
Fugărim din spate soarta,
fără să primim ceva.
Cine știe, cine știe, cine știe.
Părăsesc ograda asta,
să-mi văd casa din afară.
Am copacul la fereastră,
frunzele-i încep să apară.
Ninge var iar prin casă,
cade varul prin pereți.
Partea ta cea mai frumoasă
ai uitat să mi-o arăți.
Nu e nimeni pe afară,
nimeni nu mai e pe-afară,
nimeni nu mai e pe-afară,
n-a rămas nimic de-aseară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de căutare și dezorientare, cu o tentă nostalgică. Naratorul se simte pierdut și încearcă să găsească un sens sau o direcție, dar este copleșit de un sentiment de gol și de pierdere.