Îl duc în cearșaful meu înfășat
în frunze de leandri și palmieri așezat.
În douăzeci și șapte gustar,
cu un cuțit aurit.
Crucea. Și să pornim.
Oacheș era și amar.
Dați-mi, vecinelor, un ulcior
de-alamă cu suc acrișor.
Crucea. Nimeni nu plângă pe drum.
Amargo e-n lună acum.
Sensul versurilor
Cântecul descrie doliul unei mame pentru fiul ei, Amargo. Versurile evocă un ritual funerar, sugerând un sacrificiu sau o pierdere tragică. Tonul este solemn și plin de durere, subliniind acceptarea stoică a destinului.