Focu-i pune câmpiei înserate
coarne de cerb furios.
Toată valea se-ntinde. Tumbe
îi face-un pui de vânt pe spate.
De cristal e văzduhul sub fum.
– Trist și galben ochi de pisică.
– Eu, în ochii mei lunec prin ramuri.
Lunecă ramuri pe râu acum.
Sosesc faptele-mi esențiale.
Refrene-ale altor refrene.
Între trestii și joasa-nserare
Ce ciudat Federico să mă cheme!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic de seară, cu elemente naturale personificate. Naratorul se simte introspectiv și detașat, pierdut în gânduri și amintiri, sugerând o stare de singurătate și contemplare.