Încearcă să își explice de ce iubirea lui arzătoare rămâne incapabilă de a-și atinge scopul.
Dacă nicicând un foc de foc nu moare,
și-atunci când plouă râul nu descrește,
ci ce-i la fel se sprijină, firește,
și-opușii uneori se-aprind mai tare.
Amor, ce-a noastră minte-o lași să zboare,
și știi că orice duh în doi trăiește,
de ce impui o lege ce uimește,
de-a renunța când pofta e prea mare?
Poate c-așa cum Nilul asurzește
pe toți acei ce îl aud cum cade,
iar soarele orbește privitorul.
așa și pofta, câteodată scade,
când scopul nu-l atinge, și-obosește,
deși atât de iute-i e piciorul.
Sensul versurilor
Sonetul explorează frustrarea și paradoxul iubirii neîmplinite. Vorbitorul se întreabă de ce dorința arzătoare nu poate atinge scopul, comparând-o cu fenomene naturale puternice care își pierd din intensitate când sunt împiedicate.