Recunoaște că este înlănțuit mai rău decât o pasăre lipsită de libertate.
Pe deal în jos, unde-apăru sub soare
domnița care-adesea îl trezește
pe cel ce ție azi ne dăruiește
cu ochii-n lacrimi din a lui visare.
Trăiam și noi în lumea trecătoare
pe care orice fiară o dorește,
nebănuind că-n cale se ivește
ceva ce ne aduce întristare.
De-aceea în necazul ce ne-apasă,
căci ne-am desprins de viața liniștită
și vom muri, avem o alinare:
că suferă și cel ce-aici ne lasă,
că-i robul ei, și-aceasta nu ezită
să-l priponească cu un lanț mai mare.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema iubirii ca o sursă de suferință și captivitate. Vorbitorul constată că atât el, cât și cel care l-a părăsit sunt prinși în lanțurile iubirii, o forță care aduce întristare și moarte.