Îi răspunde lui Stramazzo din Perugia, care îl îndeamnă să scrie poeme.
Dacă stimata creangă ce păzește
de trăznetul lui Jupiter din slavă
cununa mi-o dădea fără zăbavă,
ce pe poetul bun îl răsplătește,
cu divele eu petreceam regește,
pe care toți acum le văd ca pleavă;
dar eu n-ajung – ce pacoste scârnavă –
la cea care măslini ne dăruiește:
și n-arde a Etiopiei țărână
sub soarele-nfocat, cum ard eu tare,
că ce iubesc departe-o să rămână.
Deci căutați izvor cu unde clare
că apa mea nu pare-atât de bună,
doar lacrimi am, ce curg fără-ncetare.
Sensul versurilor
Poetul răspunde unei invitații de a scrie poeme, exprimându-și incapacitatea de a atinge inspirația divină. El se simte departe de sursa inspirației și suferă din cauza unei iubiri imposibile, găsind doar lacrimi în loc de versuri.