Eu pas cu pas mă-ntorc pe-a mea cărare
cu trupul obosit de-aşa durere,
şi-n firea ta găsesc o mângâiere
ca să mă pierd oftând în larga zare.
Dar cugetând la ce renunţ, îmi pare
că drumu-i lung, iar viaţa iute piere,
şi mă opresc uimit, fără putere,
cu ochii-n jos, vărsând lacrimi amare.
Şi-n plânsul meu un dubiu mă cuprinde:
cum pot aceste membre să trăiască
departe de-al lor spirit când au toane?.
Şi-Amor mi-a spus: Nu-ţi mai aduci aminte
că cei ce-ajung cumva să se iubească
pot rupe-aceste legături umane?
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimentele de durere și melancolie ale poetului în urma unei despărțiri. El se simte pierdut și neputincios, incapabil să se desprindă de amintirea iubirii pierdute, punând la îndoială capacitatea sa de a trăi fără persoana iubită.