Să fie preaslăvite zi, an, lună,
și anotimp, și vreme, locu-n care
într-un ceas bun văzut-am cu stupoare
doi ochi frumoși ce-aveau să mă răpună;
și-acea pornire dulce și nebună
când m-am apropiat de-Amor prea tare,
și arc, săgeți, lovind fără cruțare,
și rănile din inima mea bună.
Și preaslăvită fie elocința
cu care am rostit al doamnei nume,
și lacrimi, și suspine, și dorința;
și-acele coli pe care-am scris anume
să fiu faimos, și gândul, și ființa,
ce doar pe ea o vor din astă lume.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă o admirație profundă și o recunoștință pentru momentul inițial al îndrăgostirii și pentru toate elementele asociate cu această experiență transformatoare. Vorbitorul preaslăvește nu doar persoana iubită, ci și sentimentele, amintirile și eforturile depuse în numele iubirii.