Dacă din cer lumina fericirii se
Revarsă, bucuria se dă omenirii,
Și ea se minunează de unele
Vizibile, înalte și plăcute.
Ce minunat sună cântul cel sfânt!
Cum râde inima în cânturi de adevăr,
Acea bucurie ca-ntr-un portret –
Deasupra pasarelei oile încep.
În turmă a intra-n crepuscularele păduri.
Dar pajiștile, cele cu verdele pur
Acoperite sunt, ca pajiștile toate
Cu-nțelepciunea întregului, de-aproape-a
Pădurii-ntunecate. Și-colo, pe câmpii
Se-opresc aceste oi. Culmile care-s
Jur împrejur, lângă-nălțimile golașe
Acoperiți cu stejari și brazi rari sunt.
Acolo unde-s valurile vii în cer,
Unul ce trece pe un drum încolo,
Se uită fericit, cum muntele-și ridică
Blânda siluetă și podgoria-i înaltă.
Treptele se urcă de sub a viței vie,
În jos se apleacă pomul ce-nflorește-n sus
Și-mprăștie parfumul pe gardurile vii,
Unde ascunse violetele răsar.
Dar apele se scurg ușor și se aude
Un susur blând ziua întreagă;
Dar locurile din jur și împrejur
Se odihnesc tăcute după-amiază.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică din natură, plină de lumină și bucurie. Observatorul se minunează de frumusețea peisajului și găsește pace în contemplarea naturii.
