Dulce, pe munte și vale,
Pacea se lasă-n amurg.
Din soare cu blânde surâsuri
Razele ultime curg.
Iau culorile foc, licărește
Un cerc de adânci frumuseți.
Îmi pare că văd din morminte
Cum ies cavalerii semeți.
Și-auzi! Din castele, puternic,
Voios suie-un sunet din nou.
Pădurile-ascultă, la pândă,
În jur fermecatul ecou.
În mijloc se-nvolbură cânturi,
De chef, vânători și război:
Chiar ăuie cornul: răsună
Puternic trompetele-apoi.
Și soarele-apune; se pierde
Treptat un răsunet voios;
O pace de moarte și groază
Cuprinde odăile jos.
Stă Saaleck-ul ros de tristețe
Pierdut sub golașele stânci.
Văzându-l, mă bântuie-n suflet
O spaimă cu aripi adânci.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic la apus, dar care este umbrit de melancolia și tristețea asociate cu ruinele castelului Saaleck. Contrastul dintre frumusețea naturii și decăderea istorică creează un sentiment de spaimă și pierdere.