Dsida Jenő – Apocalipsa
Acolo unde mă duciau foc pădurile de minciuni,ard gândurile stoarse,măștile cad.Niște chitare și viori zbiarădin depărtare:amintiri, amintiri, amintiri,nu-s serioase, nu dor.Se revarsă din matcă ceața,absoarbe razele,inundă turnurile,biserici, case nu sunt,nici mama nu zâmbește,un vals, o cădere amețitoaream în locul inimii.Și pe acoperiș, peste trăsnăi,o cruce oribilă,neagră, primitoare,se înalță cu două brațe deschise.