Trăiesc în adăpostul meu,
N-am imitat pe nimeni în vreun fel,
Și – de acel maestru-am râs mereu,
Ce însuși nu și-a râs de el.
Tu care cu lănci de pară
Gheața sufletului mi-o topești,
Într-un vuiet să dispară-n
Marea ultimei nădejdi!
Tot mai clar, mai în putere,
Liber și-ndrăgind ce-i necesar –
Spre-ale tale nalte sfere,
Slavă, splendid Ianuar!
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre găsirea refugiului în sine și despre importanța autenticității. Exprimă o dorință de eliberare și speranța într-un viitor mai bun, chiar și în fața greutăților.