Firdousi – 92 Kei Kavus Povestea Lui Sohrab Preadoslovie

S-ascultăm acum și lupta dintre Sohrab și Rostam;
ți-ai plecat, tăcut, urechea și la alte povestiri;
pleacă-ți-o și la aceasta. Plină e de-amarnic plâns,
biata-ți inimă plăpândă pe Rostam s-o mânie.
Dacă vine vântul rece, vântul prăvălind pe jos
o naramză mai nainte de-a se pârgui pe ram,
spune-vom de vânt că drept e, sau nedrept e, bun sau rău?
Dacă moartea ne e dată, de ce și nedreaptă-ar fi,
și de ce-ar stârni atâtea bocete și jăluiri?
Gândul tău nu va pătrunde taina-aceasta și nicicând
nu va dibui un mijloc să înlăture-acest văl.
Tu ajungi la poarta asta lacom, însă nimănui
poarta nu se va deschide. Dar de este-adevărat
că îți afli, după moarte, un mai nimerit lăcaș,
dacă trebui’ să te bucuri de odihna cea de veci
în cealaltă lume, -atuncea și cei tineri și cei bravi
trebuie să proslăvească moartea mai presus de-orice,
și să nu-și mai frece fruntea de țărână spre-a cerși
o viață cât mai lungă. Focul arde neînvins,
și-asta nu e de mirare; arde pururi când e-aprins,
la fel de firesc cum vechea rădăcină dă lăstar.
Suflul morții e asemeni unui foc mistuitor,
ce nu cruță nici pe tineri și nu cruță nici bătrâni.
De ce oare tinerețea s-ar mai bucura, când nu-i
bătrânețea doar pricina morții. Trebuie să pleci,
fără să-ntârzii, când Moartea mână-al soartei bidiviu.
Află că firesc așa e și nimic nu e nedrept;
recunoaște, de-ai credință, că și tânăr și bătrân
sunt la fel când fiecare la sorocu-i a ajuns.
Cu comorile credinței inima când ți-ai umplut,
mut, e bine-a te supune: ești al Domnului tău rob.
Dăruiește-te-n iubire înfocată și în rugi,
pregătește-te de ducă și-astfel n-o să te mai plângi
de ce-nfăptuit-a Domnul, dacă-n cuget n-ai vrun div.
Trecător prin lumea asta, poartă-mi-te-așa încât
doar răsplățile credinței după tine să le iei.
Și-acum vreau după-adevăru-adevărat să povestesc
lupta lui Sohrab cu însuși tatăl său, cum s-a-nfruntat.
Cronica Șahilor