Firdousi – 69 (10) Fereidun îl Trimise pe Manucehr Să Lupte cu Șahii Tur și Salm

Fereidun primise vestea că pe fluviul Djeyhmin
a trecut o oaste mare; porunci lui Manucehr
să-şi împingă și el oastea din hotare spre deşert.
Şahul cel bătrân o scurtă cuvântare îi ţinu:
„Când ursita unui tânăr îi meneşte nalt noroc,
cel sălbatic ţap pe care tigrul îl va sfâşia,
cade, vai! pe negândite în capcana lui de-a drept;
cu prevedere, răbdare, isteţime, vicleşug,
el atrage, groaznic, leu-n ochiul laţurilor lui.
De-altminteri, vrăjmaşii dacă se mai mişcă în amurg,
mă zoresc eu cu răsplata, fieru-ncins să-l mai încing!”
Manucehr răspunse astfel: „O, tu şah cu fruntea-n cer,
dacă cineva de tine se apropie, tiptil,
ura să şi-o potolească, negreşit că soarta rea
îi nutreşte nenoroace, asta-i e, fireşte, scris
singur să-şi reteze firul care-i ţine duhu-n trup.
Vreau să mă-nveşmânt în zale oţelite de la Rum,
să nu-mi las vreo-ncheietură dezgolită nici atât.
Urmărindu-mi gându-ntr-una, nimici-voi oastea lor
colo-n câmpul de-nfruntare. Nu prea văd nici un viteaz
printre ei; cum îndrăzni-vor să mă-nfrunte, piept la piept?”
Apoi porunci lui Karen cel setos de bătălii —
din hotar să-nainteze în deşertul arzător.
Mândru cort desfăşurându-şi, el făcu să fluture
flamura împărătească peste şesul nesfârşit.
Oastea-i, pâlcuri după pâlcuri, naintând, şi văi şi munţi
clocotiră precum marea. Ziua plină de lumini
se şi-ntunecă de pulberi într-atâta, de-ai fi zis
că tot Soarele e negru. Vuiet lung se înălţă
de prin oaste, străpungându-i pe mulţi oameni în auz;
din câmpie nechezatul telegarilor arabi
se ciocni de bubuitul darabanelor sunând
Elefanţi, pe două rînduri, din Câmpia Pahlivan
se-nşirară două leghe; dintre elefanţi, şaizeci
în spinări cu tronuri de-aur încrustate-n fel-de-fel
de-arzătoare nestemate, trei sute cărând poveri,
trei sute de luptă gata — toţi în platoşele lor ;
numai ochii lor sălbateci nu-s împlătoşaţi în fier.
Strămutară mai nainte corturile-mpărăteşti;
oastea din Tammişeh merse spre deşert, cum porunci
Karen, el, biruitorul. Grosul oastei : călăreţi,
trei sute de mii la număr, toţi viteji vestiţi, şi toţi
platoşe purtând; porniră buzdugane vânturând,
lei sălbatici fără teamă să-l răzbune pe Iradj.
Cronica Șahilor