Frunzuliță dintre grâne,
Te-ntreb, codrule, pe tine,
Cât ai fost de vânt bătut
Prin tine mulți o trecut.
Știi de bune, știi de rele,
Știi de bucurii și jele,
Că din vremea de departe
Tu cu omul ai fost frate.
Omu-i ca roua pe creste,
Ieri o fost, azi nu mai este,
Dar tu bătrân cât pământul
Ai să-mi înțelegi cuvântul.
De ce frunza-ngălbenește,
De ce omu-mbătrânește,
De ce soarele răsăre?
Omul se naște și moare,
Nu te frământa cu gândul
C-așa-i de când îi pământul.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții umane în contrast cu eternitatea naturii. Se pune întrebarea de ce lucrurile se schimbă și îmbătrânesc, găsind răspunsul în ciclul natural al existenței.