Mult proslăvit-ai, Rufo, pe-acel Cezar novice,
cântându-i cu-atâta sârg istoria,
încât nu se mai ştie gloria
căruia îi revine, cui să i se dedice.
Şi astfel Faimei astăzi i-e dat să vă ridice
în slavă deopotrivă, cinstindu-vă memoria,
din vremuri şi uitare străluminându-vă victoria,
împodobindu-vă cu lauri şi cu spice.
Şi-i drept să fiţi, egali, căci fiecare
desăvârşiri atinse în arta necuprinsă,
în luptă el, iar tu întru cântare.
Şi tot aşa avut-aţi pe zei de partea voastră:
pe Marte, el, în mână cu sabia întinsă,
pe Clio tu, în mână cu lira ei măiastră.
Sensul versurilor
Sonetul laudă atât un conducător (Cezar) cât și pe cel care i-a scris istoria (Rufo), ridicându-i pe amândoi la același nivel de glorie. Ambii sunt văzuți ca având sprijin divin, unul în luptă, celălalt în artă.