Timp de luni, mâna mea a fost închisă
într-o cutie de staniu. Nimic nu era acolo, ci balustradele de metrou.
Poate că este învinețit, credeam,
și de aceea au închis-o.
Puteți spune timpul prin asta, m-am gândit,
ca un ceas, de cele cinci articulații ale sale
iar venele subterane subțiri.
Se afla acolo ca o femeie inconștientă
alimentat de tuburi de care nu știa.
Mâna se prăbușise,
un porumbel mic din lemn
care trecuse în izolare.
Am întors-o și palma era veche,
liniile sale trasate ca un ac fin
și cusute în degete.
Era gras și moale și orb în locuri.
Nimic decât vulnerabil.
Și toate acestea sunt metaforă.
O mână obișnuită – doar singură
pentru ceva de atins
care atinge înapoi.
Câinele nu o va face.
Coada ei se plesnește în mlaștină pentru o broască.
Nu sunt mai bun decât un caz de mâncare pentru câini.
Deține propria foame.
Surorile mele nu o vor face.
Locuiesc la școală, cu excepția butoanelor
și lacrimile curgând ca limonada.
Tatăl meu nu o va face.
El vine în casă și chiar noaptea
el locuiește într-o mașină fabricată de mama mea
și bine unsă de meseria lui, de slujba lui.
Problema este
că mi-aș lăsa gesturile să înghețe.
Problema nu a fost
în bucătărie sau lalele
dar numai în capul meu, în capul meu.
Atunci toate acestea au devenit istorie.
Mâna ta a găsit-o pe a mea.
Viața s-a repezit pe degetele mele ca un cheag de sânge.
Oh, tâmplarul meu,
degetele sunt reconstruite.
Ei dansează cu ai tăi.
Dansează la mansardă și la Viena.
Mâna mea este vie în toată America.
Nici măcar moartea nu o va opri,
moartea vărsându-i sângele.
Nimic nu o va opri, căci aceasta este împărăția
si imparatia vine.
Sensul versurilor
The poem explores the feeling of isolation and vulnerability, symbolized by a hand confined and unused. It then transitions to a moment of connection and healing through touch, signifying a rebirth and a renewed sense of life and purpose.