De întrebări ce mă frământă
îmi limpezesc suflet și frunte
pe lângă porumbarul cu făpturi mărunte
cari gânguresc și nu cuvântă.
Albă porumbiță îmi ridic din cuib,
curată ca un bulgăre de nea,
cu penele crescute păsărește,
dar încă fără zbor, fără ispită-n ea.
Ce caldă-i pe subt aripi! – Printre flori
mă minunează-n totul, omenește.
Trecut și zbuciume îmi uit, căci alba
zbătându-se îmi amintește
alt proaspăt alb, ființă-arzând la fel,
ascuns, fierbinte, pe la subțiori.
O, gând-vârtej! Deasupra mea
ce flori de nori, ce zori, ce sori!.
Din ciclul „Ce aude unicornul”
Sensul versurilor
Piesa explorează puritatea și inocența prin imagini ale naturii, în special ale unei porumbițe albe. Vorbitorul reflectă asupra trecutului și găsește o nouă perspectivă, amintindu-și de un nou început și de o stare de puritate interioară.