Ziua din urmă. Omule, e-adevărat:
din tot ce-a fost,
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același cer,
se-ntinde jos același pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare și tainic, în larg,
S-ar zice că sicriele s-au desfăcut în adânc
și din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoaie-ți genunchii,
frânge-ți mânile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ți-aș spune mai mult,
dar e-n zadar –
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac
și-mi fac semn să tac.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei revelații spirituale iminente, sugerând că moartea și transformarea sunt inevitabile și că omul ar trebui să se minuneze de misterele vieții. Natura și tăcerea joacă un rol important în acceptarea acestei realități.