Înhămați de cărucioare alături de om,
câinii mănăstirilor duc lapte-n cetate.
O bucurie nouă îi ține în jug
și-o râvnă parcă spre-o luminoasă dreptate.
Câinele vreo șapte mii de ani
n-a făcut nimic, numai a lătrat. Azi e fericit
că-și vede rostul
sub stelele pe care le-a certat. În pădure,
în predica de vecernie
am să-i dau drept exemplu
catârilor galbeni, boilor, poate și crinilor
și slujitorilor din templu. Altă-nvățătură? Nu știu.
Mi-ascund sprâncenele sub pălărie.
Ah, Doamne, e timpul să-mi văd și eu,
călugărul Francis, de-o meserie.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra rolului umil al fiecărei creaturi în lume, chiar și al celor care par a nu avea un scop evident. Călugărul Francis caută un sens și un rol propriu în această ordine cosmică, observând bucuria și utilitatea neașteptată a animalelor.