În vreme ce tăcut eu versuri scriu, privesc
de la fereastră, cum tulpinile de bambus
se leagănă în vânt.
Asemeni unei ape tulburate ele sunt.
Și zvonul foilor se-aude
ca un zgomot de cascadă.
Arunc aceste slove
pe hârtie. Ca flori de prun ele apar
căzute, răvășite în zăpadă.
Mireasma mandarinei, duhul tainei,
dispare când o fată prea-ndelung
o poartă-n faldurile hainei. Și bruma pierde-se,
când soarele o vede,
Numai slovele pe care eu le scriu
sunt veșnice.
Aceasta eu, eu Li Tai-Pe, o știu.
(din poezia chineză
Li Tai-Pe 701-762)
Sensul versurilor
Poezia explorează efemeritatea frumuseții naturale și a momentelor trecătoare, contrastând cu eternitatea cuvintelor scrise. Poetul, identificat ca Li Tai-Pe, găsește consolare în ideea că slovele sale vor dăinui peste timp.