Au coborât în lunci de soc
Sinili din cerul strâns ghioc
De-un cavaler și-o monahină
Pe marea râpă levantină.
Nu vă speriați. În noaptea mică
A înviat o mucenică,
Prea cuvioasă, prea nevie,
E-un zâmbet galeș în dimie.
Plutind prin iedere, prin vițe,
În clinchet moale, de iglițe,
Din amintiri ea croșetează
Un mov Eden ce-a fost să-l vază.
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă mistică, sugerând o renaștere spirituală și o transpunere într-o lume idealizată, creată din amintiri. Imaginea centrală este cea a unei figuri sfinte care aduce un zâmbet blând într-un peisaj eteric.