Ce-i geamătul o știe numai cine-ndură,
cum aurul în cuptor îi dă a lui măsură.
Veniți toți cei cu arse inimi să jelim,
căci numai noi știm ce-i a inimii arsură!
Când pomi se pleacă peste zidul din grădină,
cuprins de jale-i Grădinarul și suspină.
Chiar dac-au roadele din perle și rubine,
ei trebuie tăiați și smulși din rădăcină.
O, inimă, ție drumul plin de spini și colți,
dar drumu-acesta duce dincolo de bolți!
O, de-ai putea să-ți smulgi tu pielea de pe trup,
ca mai ușor atunci povara să ți-o porți!
Veniți voi cei ce inimii-i simțiți pojarul!
Să ne-adunăm să ne povestim amarul
Și-n cumpene să-l cântărim! Cu cât vom arde mai
vârtos, cu-atât mai greu va trage-atunci cântarul.
Veniți voi cei cu arse inimi și-n zăvoi – să jeluim!
Pieirea-acelui fraged trandafir de soi – să jeluim!
Veniți în crâng și să-ntovărășim privighetoarea!
Când ea se va opri din plâns, atuncea noi – să jeluim!
Un șoim am fost și după prăzi plecam în pripă.
Săgeata Dragostei străpunse-a mea aripă.
Nu rătăci nepăsător prin munți! Poți fi
și tu lovit de vreo săgeată-n orice clipă.
Sensul versurilor
The poem explores themes of suffering, loss, and the pain of love. It speaks to the shared experience of those who have been hurt and the inevitability of pain in life, even for those who seek to avoid it.