Natura, ca femeie te-a pictat,
Stăpân-stăpână ce-aţâţi pofta mea,
Cu suflet de domniţă te-a-nzestrat,
Însă statornic, nu cum are ea.
C-un ochi mai luminos şi mai fidel,
Ce poleieşte tot ce a privit;
Bărbat deplin, adevărat model,
Femei, bărbaţi, pe toţi i-ai uluit.
Şi-ai fost creat femeie la-nceput,
Însă Natura s-a înamorat
Şi-un alt organ ţi-a pus, şi m-a durut,
Căci te-am pierdut prin ceea ce ţi-a dat.
Ce-ai dobândit, femeile-şi doresc,
Eu doar iubirea ta vreau s-o primesc.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii și a dorinței față de o persoană androgina, idealizată de natură. Vorbitorul deplânge pierderea unei potențiale relații intime, dar își dorește în continuare afecțiunea persoanei iubite.