O, chiulangioaică Muză, cum se poate
Să uiți de adevăr și de splendoare?
De-a mea iubire ambele-s legate;
La fel și tu, doar astfel ai valoare.
Răspunde, Muză: n-ai să-mi spui cumva
”Nu-i trebuie-adevărului culori,
Splendorii vreun penel, pentru-al picta;
Ce-i bun e bun și fără ajustări? ”
Fiindcă-i perfect, nimic n-ai să mai spui?
Nu face asta, căci tu poți, de fapt,
Să-l faci să-și supraviețuiască lui,
Și peste veac să fie admirat.
Fă-ți treaba Muză. Am să te-nvăț cum
Să-l faci mereu s-arate ca acum.
Sensul versurilor
Sonetul explorează rolul muzeului în a imortaliza frumusețea și adevărul. Poetul îndeamnă muza să-și folosească talentul pentru a face ca iubirea sa să dăinuie peste timp, chiar dacă aceasta este deja perfectă.