Obrazul lui e harta unui veac
Când frumusețea înflorea firesc,
Și nu erau pomezi, cum azi se fac,
Care s-ascundă chipuri îndrăznesc.
Când de la mortul ce-n mormânt e pus,
Părul cel blond nicicând nu s-a tăiat,
Pe un alt cap să fie-apoi expus
Și-altcineva să fie încântat.
Căci chipul său din alt timp a venit
N-are podoabe, nu-i deloc fardat,
Din vara altcuiva n-a înverzit,
Mândrețea lui pe morți nu i-a prădat.
Natura îl păstrează cu folos
Să știe falsa Artă ce-i frumos.
Sensul versurilor
Sonetul compară frumusețea naturală și atemporală cu arta falsă și efemeră. Vorbește despre cum natura conservă adevărata frumusețe, spre deosebire de artificiile moderne.
