Ne-aplecăm peste întrebări
Ca cerbii ispitiți de genune,
Și ne înălțăm mugurii imaginației spre cer,
Căutând după fiecare stea o minune.
Ne cățărăm pe cărări nemai suite,
Sau vâslim în spațiu pe o plută de gând,
Ne hrănim hăituiți de dorinți și ispite,
Cu nădejdea că-ncuiem universul în fiecare gând.
Privim lumea prin ferestre de cleștar,
Cu ușile casei deschise,
Și așteptăm, uneori, veacuri, în zadar,
Să intre cineva în aria noastră de vise.
Pentru drumarul însetat suntem izvor,
De-i înfometat ni-e vatra masă,
Măr pârguit, ca sânul copt de dor..
Drumeților, intrați, fără sfială, ca la voi acasă!
Sensul versurilor
The poem explores the human tendency to ponder life's mysteries and seek wonder in the world. It speaks of a yearning for connection and the hope that others will share in our dreams and experiences, offering solace and nourishment to those who seek it.