Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu-o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi..
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal tipic, cu ninsori abundente și transformarea naturii într-un tărâm alb și imaculat. Ulterior, apariția soarelui și a unei sănii aduc o notă de bucurie și dinamism în acest tablou static.