Privindu-ți fața de farmece plină,
Luci o rază în al meu sân;
Crudă fu însă a ei lumină,
Din pieptu-mi scoasă un lung suspin!
Dar suspinul ca nălucire
Zbura cu vântul ce-au adiat:
N-a zburat însă și-acea simțire
Ce-adânc în suflet l-a deșteptat.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele intense și contradictorii provocate de contemplarea portretului unei persoane dragi. Lumina chipului din portret trezește atât bucurie, cât și un suspin de dor, sugerând o iubire profundă, dar poate și pierdută sau inaccesibilă.