Când noaptea e adâncă…
Când noaptea e adâncă și-i liniște, tăcere,
Când și zefirul dulce pe frunze doarme lin,
Iar luna călătoare pe cerul cel senin
A firii adormite e singura veghere.
Atuncea al meu suflet, răpus de doruri multe,
Destept, far-de repaos veghează ne-ncetat,
Cu-al zilei zgomot mare in veci neîmpăcat
Tăcerea mută-a nopții îi place să asculte.
Ce-aude el atuncea când eu n-aud nimica,
Nu știu, însă în pieptu-mi un farmec dulce simt,
Și orizontu-mi pare că e îngust și strâmt,
Iar lumea uriașă neînsemnat de mică.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea sufletului într-o noapte liniștită, plină de tăcere și melancolie. Sufletul, copleșit de doruri, veghează și ascultă tăcerea nopții, simțind un farmec dulce și o perspectivă diferită asupra lumii.