Primăvara își scoate cornițele
și sparge subsuorile cafenii ale ramurilor.
Brațele-i cresc,
antene lungi cu muguri în vârf.
Nu se zăresc la prima vedere.
Dar când le prinzi între degete
boturile catifelate,
simți cum se bucură, chiuie,
siguri pe viața lor plină, în curând revărsată.
S-au spart mugurii copacilor.
n-am auzit zgomotul lor.
Mi-au plesnit numai fața frunzele.
Motiv banal de amintire picurată :
noi doi
nu-i mai vedem împreună.
Sensul versurilor
Piesa descrie venirea primăverii și renașterea naturii, dar în paralel evocă sentimente de melancolie și pierdere, amintind de o relație trecută care nu mai există. Contrastul dintre frumusețea naturii și tristețea personală accentuează sentimentul de dor.