Să vie zăpada porumbeilor
să-mi mângâie tristețea
să vie pădurea în genunchi să-mi cânte
neliniștea plopilor înalți ca prietenii mei
să vie planetele ca niște cercei
să ne plimbăm prin oglinzile trotuarelor
să vie ploaia să cerșească la geam.
În oraș am văzut obloanele
dormind ca vagabonzii sub streașină
am văzut vitrinele picotind
am văzut cerșetorii cu ochii primeniți de lacrimi.
Dar cine va căuta durerea în carne
ca sânii mamei copilul?
O, ce triste sunt amintirile
și cât mă dor nopțile întâlnite pe străzi..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dorință de alinare prin elemente ale naturii. Orașul este descris într-o lumină sumbră, iar amintirile provoacă durere, accentuând sentimentul de tristețe profundă.