Și-mi zise Domnul: Eu sunt frumusețe;
În Mine-i cald sălaș de primăveri;
La Mine zorile sunt fără de seri,
Și duhul înflorește-n mii de fețe.
Psaltirea negraitei Învieri
Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,
La Mine arde patima-n blândețe
Și cântă desfătarea din dureri.
Am tainice izvoare de culori,
Am șopot plin de dulce glăsuire.
Și Eu revărs din veșnice comori,
Peste aleși puteri de plămzuire,
Și-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea divină și legătura dintre Dumnezeu și sufletul uman. Versurile explorează ideea că Dumnezeu este sursa frumuseții, a iubirii și a inspirației, iar oamenii pot atinge o asemănare cu divinitatea prin credință și iubire arzătoare.