Poate greșesc: dar steaua tot roșie-a rămas.
Poate greșesc: dar fluviul e-același ca-nainte.
Poate greșesc: dar munții își au și ei un glas.
Poate greșesc: dar câmpul și el are cuvinte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o îndoială constantă, dar în același timp subliniază permanența și imuabilitatea unor elemente fundamentale ale naturii. Chiar dacă vorbitorul se îndoiește de sine, natura continuă să existe și să comunice.