Vine diavolul alb şi-mi spune:
Ai iubit, dar ai şi uitat.
Rămân cu ochii în jos şi tac.
Tac întristat, tac ruşinat.
Vine diavolul roşu. Mă-ntreabă:
Unde ţi-e suliţa? Unde ţi-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.
Albastrul diavol vine şi-mi spune:
Ştiu bine că-ţi plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place şi roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.
Diavolul negru vine la rând.
Tace. Şi m-apucă de mână.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.
Nu pot, îmi răspunde, destul ai trăit,
Hai cu mine pe marea de ceaţă.
Râd, îmi arăt dinţii şi plec cu el,
În moarte ori poate într-o nouă viaţă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie simbolică prin diferite stări emoționale, reprezentate de vizitele succesive ale diavolilor de diferite culori. Protagonistul, confruntat cu trecutul, pierderea și inevitabilitatea morții, alege în final să accepte destinul și să plece într-o necunoscută "mare de ceață".