Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se pornește-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:
Doar ca-n imaginaru-nfățișat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.
Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă dorul intens și incapacitatea de a găsi odihnă din cauza gândurilor la persoana iubită. Ziua este marcată de trudă, iar noaptea de gânduri, creând un ciclu continuu de neliniște și dorință.
