Cine-mi va crede versu-n viitor?
Era cu al tău farmec împlinit.
Poezia-n timp devine un cavou,
Fără trăire, te-a-njumătățit.
De-aș descrie chipul tău frumos,
Enumerându-ți fiecare har,
Cei ce-or veni mi-ar spune: „Mincinos:
Pe-aici chipuri de înger nu apar.”
Și ce-aș fi scris, îngălbenit de vremi,
Vor fi scorneli de bătrânel limbut,
Iar farmecele tale – aiureli,
Cum se scriau poemele-n trecut.
Dar dacă un copil ai zămisli,
În el și-n versul meu te-ar regăsi.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema efemerității frumuseții și a încercării de a o eterniza prin artă și procreare. Poetul se teme că versurile sale nu vor fi crezute în viitor, dar speră că un copil va păstra vie amintirea persoanei iubite.